Respirația și circulația sângelui prin vase reprezintă cele două funcții vitale ale organismului. Stopul cardio-respirator reprezintă încetarea acestor funcții.

Repunerea în activitate sau susținerea respirației și a circulației accidentatului se realizează prin manevrele de resuscitare cardio-respiratorie. Reanimarea victimei trebuie să se facă rapid, eficient și să fie continuă, inclusiv pe timpul transportului, până la reluarea funcțiilor vitale.

Stopul respirator reprezintă oprirea bruscă a activității pulmonare.

Semne de recunoaștere:

• diminuarea sau oprirea mișcărilor respiratorii;
• învinețirea tegumentelor, în special a feței;
• puls rapid;
• pierderea cunoștinței.

Resuscitarea respiratorie se poate efectua prin:

• metoda respirației artificiale gură la gură;
• metoda respirației artificiale gură la nas, dacă nu se poate deschide gura victimei.

Primul ajutor în stopul respirator:

• scoaterea victimei din vehicul și deplasare într-un loc care să permită acordarea
  primului ajutor;
• poziționarea victimei pe spate, cu umerii ridicați, folosind un material moale rulat
  sub omoplați;
• poziționarea salvatorului este în genunchi, lateral dreapta de capul victimei;
• hiperextensia capului;
• eliberarea căilor respiratorii de eventualii corpi străini cu ajutorul indexului mâinii drepte, înfășurat într-o bucată de tifon;
• împingerea mandibulei înainte pentru eliberarea orificiului glotic;
• aplicarea unui material de protecție (tifon) pe fața victimei;
• presarea nărilor (cu mâna stângă) pentru a împiedica refularea aerului;
• efectuarea insuflației - salvatorul inspiră adânc, aplică gura peste cea a victimei,
  astfel încât să o cuprindă în totalitate și insuflă aerul în plămânii acestuia, apoi se
  retrage și eliberează gura și nasul victimei, așteptând ca aerul să iasă din plămânii
  victimei;
• controlul eficacității manevrei se face prin observarea mișcărilor cutiei toracice
  repetarea insuflațiilor (14-16 pe minut la adult, 20 pe minut la copil);
• transportul victimei la spital;
• pe timpul transportului se vor urmări mișcările respiratorii, culoarea tegumentelor, pulsul, starea generală.

Când nu se poate efectua metoda gură la gură, se recurge la metoda respirației artificiale gură la nas. În acest caz, insuflațiile se vor face prin nările victimei, gura acesteia rămânând închisă.

Stopul cardiac reprezintă întreruperea bruscă a activității inimii.

Semne de recunoaștere:

• puls slab sau absent la artera carotidă;
• relaxarea completă a musculaturii;
• pierderea reflexelor;
• mărirea pupilelor;
• transpirații reci;
• greutate în respirație;
• pierderea cunoștinței.

Resuscitarea în stopul cardiac se face prin masaj cardiac extern.

Verificarea activității cardiace se face prin palparea pulsului la artera gâtului sau prin ascultarea bătăilor inimii, punând urechea pe pieptul bolnavului.

Primul ajutor în stopul cardio-respirator:

• scoaterea victimei din vehicul;
• poziționarea victimei pe spate, pe o suprafață dreaptă și dură;
• poziționarea salvatorului lateral stânga, în genunchi;
• efectuarea masajului cardiac se acționează pe treimea inferioară a sternului, cu podul palmei stângi peste care se aplica podul palmei drepte; Se execută scurt și energic o presiune astfel încât sternul să coboare cu 4-6 cm spre coloana vertebrală. Se lasă toracele să revină spontan la normal, fără ca mâinile să se ridice de pe sternul accidentatului. Manevra se repetă cu o frecvență de 60/minut.
• masajul cardiac extern se continuă pană la reluarea bătăilor cardiace sau atâta timp cât rezistă salvatorul;
• transportarea la spital a victimei;
• pe timpul transportului se vor supraveghea pulsul, respirația, transpirație culoarea tegumentelor, mărimea pupilelor, starea generală.