Curs de prim ajutor - 4. Hemoragia - chestionare auto drpciv

Hemoragiile reprezintă pierderea de sânge în afara sistemului vascular.

În funcție de tipul vasului din care curge sângel hemoragiile pot fi:

  • arteriale - sângele este roșu deschis și curge ritmic în plagă;
  • venoase - sângele este roșu închis și curge în valuri;
  • capilare - sângele mustește în plagă.

După locul unde se scurge sângele, hemoragiile se împart în:

  • interne - sângele se scurge într-o cavitate închisă;
  • externe - sângele apare la suprafața corpului în mod direct;
  • exteriorizate - sângele se scurge într-un organ care comunică cu exteriorul.

Gravitatea unei hemoragii se apreciază în funcție de cantitatea de sânge pierdut.

Semnele de recunoaștere ale unei hemoragii interne sunt:

  • amețeli;
  • transpirații reci;
  • tensiune arterială scăzută;
  • respirație accelerată;
  • puls rapid;
  • frisoane;
  • agitație;
  • convulsii;
  • lipotimie;
  • dilatarea pupilelor.

Primul ajutor în hemoragii:

  • scoaterea victimei din vehicul;
  • poziționarea victimei pe spate, cu capul mai jos decât nivelul trunchiului și cu picioarele ridicate cu 20-30 cm, pentru a ușura irigarea cu sânge a creierului;
  • stabilirea tipului de hemoragie;
  • efectuarea hemostazei:
    • prin compresiune manuală la distanță, mai sus de plagă - este corect efectuată atunci când face să dispară pulsul arterial de pe artera pe care o comprimă;
    • prin pansament compresiv, care se realizează prin așezarea unor comprese groase direct pe plaga sângerândă, aplicându-se apoi, direct peste comprese, un bandaj de presiune, care nu trebuie strâns prea tare, pentru a nu opri circulația arterială;
    • aplicarea unui garou, numai atunci când gravitatea hemoragiei pune în pericol viața victimei și când sângerarea nu poate fi oprită prin alte mijloace. Garoul trebuie să fie suficient de lung pentru a înconjura membrul respectiv de două ori. El se așează întotdeauna deasupra rănii (între rană și corp), dar fără a atinge rana. Garoul se strânge, eventual cu ajutorul unui băț, până când sângerarea se oprește. Odată aplicat, garoul nu se mai lărgește și nu se mai mișcă. Se atașează un bilet în care se menționează ora și minutul în care a fost aplicat garoul, care nu se acoperă cu alte pansamente.

În vederea transportării victimei la spital, aceasta va fi așezată cu capul mai jos decât nivelul corpului, lateral dreapta sau stânga pentru inconștienți, iar membrele inferioare vor fi ridicate la 30-45 grade. Pe timpul transportului, victima va fi învelită, pentru evitarea frisoanelor și, dacă este conștientă, va fi hidratată.

Contact: 0722.416.386, program L-S 09-22, [email protected]
2024 drpciv-teste.ro
Euplatesc banner