Ce obligații îi revin conducătorului auto când constată, noaptea, că lumina farurilor nu se mai aprinde?

să circule cu atenție până la primul service auto

să asigure funcționarea cel puțin a luminii de întâlnire din stânga a vehiculului și a unei lumini de poziție din spate

să folosească luminile de poziție până ajunge într-un loc de parcare unde poate remedia defecțiunea

2

În situația în care autovehiculul pe care îl conduceți are defecțiuni la sistemul de iluminare, trebuie să încetați conducerea acestuia, iar pentru a putea fi condus, aveți obligația să asigurați funcționarea pe partea stângă, în fața, a luminii de întâlnire, iar în spate a uneia de poziție.

Alte întrebări din aceeași categorie:

Contact: 0747.510.346, program L-S 09-22, suport@drpciv-teste.ro
2025 drpciv-teste.ro
Euplatesc banner